Ultima oră

Fostul director al DRDP Craiova, acuzat de falsificarea actelor de studii, a trecut la PSD

Bogdan Bratu, care a demisionat de la conducerea organizației municipale AUR Giurgiu și din partid la sfârșitul lunii martie, Bogdan Bratu, dă încă o lovitură fostului său partid și anunță că se alătură PSD Giurgiu, împreună cu o parte dintre membrii fostei structuri locale.

în trecut, Bogdan Bratu a ocupat și funcția de șef DRDP Craiova, de unde însă a plecat „cu cântec”, după ce a fost acuzat oficial că și-a falsificat actele de studii pentru a obține funcția.

A fost vizat de un dosar DNA pentru înșelăciune în formă continuată, dar, în cele din urmă, a scăpat de acuzații prin prescrierea faptelor. Cu toate acestea, a fost obligat să plătească despăgubiri de peste un milion de lei către CNAIR, de unde a încasat salarii în mod ilegal, timp de mai mulți ani.

 „Acum două săptămâni mi-am anunțat demisia din partidul AUR, unde ocupam funcția de președinte al organizației municipale și din funcția de consilier local. De săptămâna viitoare împreună cu membrii organizației municipale ne vom alătură PSD Giurgiu!”, a transmis Bogdan Bratu pe Facebook, vineri, 17 aprilie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *