Dezvăluiri

Fostul șef al CEO are interzis la pensie! A ajuns să ceară în instanță adeverințele de la Complexul Energetic Oltenia

Fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, are interzis la pensie. Casa de Pensii Gorj a decis să respingă dosarul cu cererea de pensionare depuse de către Daniel Burlan, până recent director în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Acestuia i-a fost desființată Direcția Ofertare-Vânzare pe care o conducea și a refuzat și un post de inginer minier la UMC Motru, unde a mai activat. Prin urmare, a fost dat afară de la Complexul Energetic Oltenia. I s-a respins însă și dosarul de pensionare, iar acum a depus o contestație în instanță. Prin intermediul instanței de judecată a solicitat adeverințele privind vechimea și condițiile de muncă.
„Am depus dosarul la Casa de Pensii, dar s-a respins. Este aceeași problemă pe care o are toată lumea că nu se recunoaște perioada de după 2001. Eu am lucrat și în producție. Am mers la instanță și instanța a cerut să se comunice toate datele necesare pentru dosar. Așa poate vin și adeverințele. Eu consider că îndeplinesc toate condițiile pentru pensionare. Este și motivul pentru care am ajuns la proces.”, a declarat Daniel Burlan, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia.

Burlan a precizat că a contestat și decizia de concediere, considerând că nu a fost una legală, mai ales că au fost menținuți și pensionari în cadrul companiei energetice.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *