Dezvăluiri

Program de reparații în loc de producție de energie la o termocentrală a CEO

Un amplu program de reparații va fi demarat la una din termocentralele din Complexul Energetic Oltenia. Se are în vedere achiziția a zeci de truse de tăiere autogen și reductori sub presiune. Alte echipamente vor intra în perioada imediat următoare în dotarea echipelor de mentenanță și reparații.

Zeci de truse au fost solicitate de secțiile de reparații turbine, cazane, mori, reparații la secția combustibil și altele. Măsura a fost luată de către conducerea sucursalei electrocentrale, având în vedere reducerea activității de producere a energiei electrice și chiar un program de oprire completă a grupurilor energetice. În tot acest timp vor fi executate lucrările necesare de reparații la secțiile conexe activității de producere a energiei electrice.

Ulterior, în perioada 29 aprilie – 7 mai toată lumea va intra în mini-vacanța de Paște, conform unei solicitări din partea sindicatelor reprezentative din Complexul Energetic Oltenia. Solicitarea a venit ca urmare a deciziei de a stopa la Termocentrala de la Turceni activitatea de producere a energiei electrice, din cauza scăderii cererii de energie pe bază de cărbune de pe piața de energie. Complexul Energetic Oltenia a avut zile în care a produs și sub 300 de MW, adică echivalentul producției unui singur grup pe bază de cărbune de la Termocentrala de la Rovinari. Doar o scădere bruscă a temperaturilor mai poate ajuta Complexul Energetic Oltenia să revină în piață și să mai crească producția de curent electric.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *