Ultima oră

FOTO: Doi gorjeni din Țânțăreni au ajuns la spital în urma unui accident în comuna Ișalnița

În această dimineață două persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident în comuna Ișalnița.

Potrivit sursei citate, au fost găsite 3 victime constiente și cooperante, acordându-le ajutor medical calificat, 2 dintre ele fiind transportate la spital.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Dolj, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Ţânţăreni, judeţul Golj, din direcţia Filiaţi către Craiova, a fost lovit din spate de un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Almăj.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 44 de ani şi un bărbat de 30 de ani, din Ţânţăreni, pasager în autoturismul condus de acesta au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştienţi.

Ambii conducători auto a fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button