Primăria comunei Aninoasa se prezintă jalnic în anul 2020. Clădirea în care funcționează autoritatea locală este prăpădită, iar fotografii și imagini din interiorul instituției au apărut pe rețelele de socializare, critice la adresa administrație care nu a mișcat un deget pentru modernizarea instituției încă din 2008.
Primăria Aninoasa nu a mai văzut un strat de zugrăveală pe holuri de mai bine de 12 ani. Cel puțin asta spun localnici din comună care critică situația deplorabilă în care se află clădirea în interior. Unii țin apărarea, ironici, autorității locale și susțin că primăria a avut conturile blocate, motiv pentru care nu s-a mai făcut nimic în acest sens, dar alții arată cu degetul vinovați, considerând că nepăsarea și-a spus cuvântul, la acest capitol.
Unii spun râzând că nu s-au mai găsit meseriași și pentru zugrăvirea acestei clădiri de maximă importanță pentru comună în timp ce numeroși cetățeni cred ca această investiție nu se va realiza prea curând, asta deși alegerile bat la ușa instituției.