Dezvăluiri

FOTO ȘOCANT! Starea deplorabilă în care a fost găsită decedată Anda, pe jumătate goală, cu corpul plin de vânătăi și fața mutilată, complică ancheta criminaliștilor!

La patru zile de la descoperirea trupului neînsuflețit Andei Sasha, femeia de 34 de ani va fi condusă pe ultimul drum. Mai exact, înmormântarea acesteia va avea loc sâmbătă, pe 24 ianuarie, la ora 12.00, la Cimitirul Municipal. Cele două surori și câțiva apropiați fac, de altfel, tot posibilul ca ultimul drum al Andei, un adevărat suflet zbuciumat, să fie așa cum se cuvine. În spatele tragediei rămân însă întrebările fără răspuns, dar și dosarul penal deschis de anchetatori în acest caz. Asta și pentru că legiștii nu și-au spus încă ultimul cuvânt și au cerut investigații suplimentare, care se fac de către Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” din București. Moartea femeii rămâne încă una suspectă, chiar dacă Anda își va găsi odihna în pământ.

Întrebările, fără răspuns deocamdată, sunt numeroase, mai ales după ce între apropiați și prieteni ai femeii decedate se dezbat fotografii, făcute la momentul deschiderii ușii locuinței, care atestă starea deplorabilă în care a fost găsită Anda, în apartamentul pe care îl ocupa în chirie. Corpul femeii era plin de vânătăi, acesta era îmbrăcată doar într-un maiou și era aproape desfigurată. Cei prezenți la fața locului au spus că fața era plină de mușcături și sunt suspiciuni că acestea ar fi fost provocate de cățeii Andei, care au fost închiși cu ea în apartament, dar există un martor care susține că femeia avea un ochi vânăt, în momentul în care a fost văzută urcând ultima oară în apartament, lucru care nu s-ar mai fi observat la momentul descoperirii cadavrului.

Cei apropiați iau în calcul varianta unei agresiuni, știut fiind starea ei de sănătate. Nu este un secret că Anda a beneficiat de consult psihiatric, în ultima vreme, și de un tratament care îi interzicea consumul de alcool sau alte substanțe. Nu este însă exclus ca o persoană să-i fi oferit, în cunoștință de cauză, tocmai acces spre aceste adicții periculoase.
Ancheta rămâne deschisă, dincolo de trauma emoțională a celor două surori, care aveau grijă de fragilitatea Andei.
Femeia de 34 de ani a murit în urma a unui infarct, potrivit informațiilor oficiale de la această dată, dar se caută acum de către legiști cauzele care au provocat infarctul.

Reaminitim faptul că…

… „La data de 20 ianuarie 2025, ora 22.13, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul că sora sa nu mai răspunde la telefon sau la ușă de 5 zile.

Un echipaj de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, împreună cu un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au fost direcționate la adresa indicată și întrucât nicio persoană nu a răspuns, ușa fiind în poziția închis asigurat, pompierii au procedat la pătrunderea în apartament prin forțarea ușii, în prezența și cu acordul apelantei, în interior pe podea, fiind găsit cadavrul unei femei, de 34 de ani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care a constatat decesul.

În urma examinării vizuale a cadavrului s-a constatat faptul că nu avea urme de violență pe părțile vizibile ale corpului, ci doar lividități cadaverice conform poziției în care a fost găsită.

De asemenea, în apartament au fost identificați doi câini de talie mică, ce aparțineau decedatei și pentru care polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost, fiind preluați de lucrători din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Gorj.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *