Lucrările de modernizare efectuate, în această vară, la Colegiul Tehnic Mătăsari au fost făcute de mântuială. Un consilier local a mers la liceul, unde a fotografiat și filmat lucrările făcute, pentru care Primăria Mătăsari a plătit peste 400.000 de lei.
„Te iau toți nervii din lume și îți vine să dărâmi toate cârpelile făcute, când vezi etajul II al Liceului Mătăsari reabilitat cu 4,2 miliarde!
Unde e dirigintele de șantier plătit cu 4.000 lei de primărie! Reparații în bătaie de joc și la etajul II al Liceului Mătăsari după ce aceeași firmă și-a bătut joc anul trecut de etajul III! Se pare că nici anul acesta din cei 4,2 miliarde fără TVA alocați pentru reparații la etajul II, nu s-au prea folosit prea mulți pentru această lucrare! Sper că de această dată conducerea Liceului Mătăsari să nu mai închidă ochii și vor monitoriza mai atent procesul de recepție a lucrărilor!
Avem cu toți copiii la școală, iar atunci când acești vremelnici conducători își bat joc pe banii noștri de sălile de clasa doar sa mulțumească anumite firme, își bat joc și de copii noștri. Nu cred că se mai pune problema de nepricepere sau incompetență atunci când încredințezi direct o lucrare pe bani mulți la aceeași firmă după ce anul trecut nu și-a făcut treabă!“, a transmis consilierul local Ion Buzărin.