Antoniu Tudor candidat PSD în Dispora, gorjeanul candidând pentru un loc în Senatul României, a anunțat că nu va obține mandatul dorit. Asta deși a obținut peste 23.000 de voturi, Tudor considera că a avut parte de o „înfrângere onorantă”.
„Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat în această campanie electorală. Cele 23.237 de voturi pe care le-am primit pentru Senatul României, alături de cele 30.730 de voturi obținute la Camera Deputaților, sunt o dovadă de încredere și de susținere pentru valorile și principiile pe care le-am promovat.
Chiar dacă nu am obținut rezultatul dorit, consider această experiență o înfrângere onorantă, una din care am învățat multe lecții prețioase despre oameni, despre politica adevărată și despre responsabilitatea pe care o implică un astfel de drum. Le mulțumim, de asemenea, și celor care au ales alte opțiuni politice. Într-o democrație sănătoasă, diversitatea de opinii este o bogăție, nu o slăbiciune. Îi încurajez pe toți alegătorii să monitorizeze cu atenție activitatea parlamentarilor care au fost aleși și să le ceară să își respecte promisiunile. Este esențial ca fiecare dintre noi să rămână vigilent, pentru că doar în acest fel vom putea asigura un viitor mai bun pentru toți românii”, a transmis fostul consilier județean PSD .
Acesta a multumit familiei, prietenilor și colegilor, dar „în mod special, omnului europarlamentar Gheorghe Cârciu pentru încrederea acordată”.
„Bunul Dumnezeu să binecuvânteze România și să umple sufletele românilor de împăcare, oriunde s-ar afla, fie acasă, fie în diaspora. Să aducă pace și liniște într-o societate care, din păcate, este prea des măcinată de dezbinare și conflicte. Cred cu tărie că iubirea și înțelegerea pot vindeca rănile noastre colective. Dacă ne aplecăm cu mai multă încredere, compasiune și implicare asupra actului de guvernare și asupra vieții politice, putem construi o Românie mai modernă și mai unită. Este un ideal spre care trebuie să tindem cu toții”, a completat av. Dr. Tudor Antoniu..
PSD a câștigat alegerile în țară dar în Diaspora, votul românilor s-a îndreptat spre AUR.