Nemulțumirile generate de noua lege a pensiilor i-a făcut pe liderii Federației Naționale Mine Energie să ia în calcul organizarea unei greve generale în sistemul energetic național. Marți, forul de conducere al FNME a decis că mai întâi trebuie demarat un dialog cu guvernul. Dacă guvernanții nu vor modifica noua lege a pensiilor, în sensul recunoașterii din nou a condițiilor grele de muncă, atunci, sindicaliștii vor recurge la proteste.
“Actuala lege a pensiilor creează un cadru discriminativ între actualele condiții de pensionare ale colegilor care lucrează în condiții speciale și deosebite cu cele care erau în Legea 263. Și, aici, mă refer la punctaj, la stagiul de cotizare, la o chestie întreagă de situații care creează cadrul unei diminuări drastice a pensiilor și, de asemenea, la creșterea vârstei de pensionare, în special, la colegii de la uraniu. Adică, nu poți dintr-odată, de la o perioadă de lucru de 15 ani în zona 1 de radiații să te duci la 26-27 de ani, pentru că oameni ăia nu mai au nicio șansă să mai iasă vii de acolo după atâția ani de expunere. Noi am avut discuții cu ministrul Muncii. Sperăm să înțeleagă că a făcut o mare nedreptate acestor lucrători și să îndrepte aceste erori de înțelegere a activității. Vom continua cu dialogul și dacă nu vom reuși pe această cale, vom recurge până la forma de protest”, a precizat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.