Dezvăluiri

HALUCINANT! Bătrân internat în secția ATI a Spitalului Tg-Jiu, în colaps, după o transfuzie greșită de sânge. „M-a sunat să nu fac plângere la Parchet!”

Un bătrân, în vârstă de 85 de ani, din Celei – Tismana, a fost pe punctul de a-și pierde viața, după ce, internat fiind în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Ugență (SJU) Tg-Jiu, i s-au transfuzat două pungi de sânge, dintr-o altă grupă sanguină. Ginerele său a fost cel care a sesizat cadrelor medicale eroarea uriașă, altfel continua să-i fie administrat sânge în mod greșit. Bărbatul spune că abia după nouă zile, și numai după ce a ajuns la managerul unității spitalicești, pentru a-i solicita documentele medicale ale socrului, cu scopul de a sesiza organele judiciare, a fost lăsat să-l vadă pe bătrân. Alin Bîrcă afirmă că socrul său nu i-a mai recunoscut pe cei din familie, iar într-una din zile a fost sunat de șeful de secției ATI II, medicul Rodica Dârnu, care l-a rugat să nu facă plângere la Parchet.

I-au fost administrate două pungi cu sânge din altă grupă sanguină

Ilie Bordânc a ajuns, cu SMURD-ul, în Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, în urmă cu zece zile, în urma unei hemoragii nazale, iar după ce a fost plimbat între spitale, de la Unitatea de Primiri Urgențe, la ”700”, pentru consult cardiologic, a fost internat în Secția ATI II. Începând de a doua zi, bătrânului i s-au făcut transfuzii de sânge, numai că, i-a fost administrată altă grupă sanguină, adică AB4, în loc de 01 negativ.

Alin Bîrcă, ginerele bătrânului, a declarat că a aflat de eroarea cadrelor medicale de la o cunoștință din spital și el a fost cel care le-a transmis acestora că au greșit grupa sanguină.
”În data de 30 mai, la ora 1:00, a început să-i curgă sânge pe nas. Am încercat să-i oprim sângerarea, dar nu am reușit. La ora 5 și jumătate, sâmbătă dimineața, am chemat salvarea și a venit SMURD-ul de la Tismana. L-au preluat și l-au dus la UPU Târgu Jiu. De aici, au mers cu el la Spitalul 700, spunând că are probleme cu inima. Sângerarea i-a fost oprită și a fost investigat de cardiolog. Apoi au mers cu el înapoi la UPU pentru a-l vedea un ORL-ist. (…) Medicul ORL-ist a vrut să-l interneze la el pe secție, însă a fost dus pe ATI, că are hemoglobina 4,1. (…) Am dat telefoane, s-au trimis grupe de sânge, iar în jurul prânzului totul părea sub control și am plecat acasă. Duminică am telefonat să mă interesez de starea lui și mi s-a spus că nu-i crește hemoglobina și i-au mai băgat o pungă de sânge. Luni am rugat un prieten să se intereseze și a vorbit cu șefa de la transfuzii. M-a sunat și mi-a spus că i s-a băgat AB4, el având 01 negativ. Păi i se băgară două pungi. Era pregătită și a treia pungă de sânge să i-o bage greșit, deși de când a ajuns în UPU, în ziua internării se știa că are 01 negativ. Eu am crezut că e o glumă, credeți-mă”, a afirmat Alin Bîrcă, la Tele3.

Ulterior, spune ginerele bătrânului, a fost sunat din ATI și a fost anunțat că socrul său urmează să fie transferat la un spital din Craiova, la Hematologie, pentru că are o boală de sânge. ”Cei de la Craiova au spus că nu-l primesc și au solicitat un set de analize ale socrului meu. După ce le-au trimis analizele au confirmat că nu e de competența lor”, a declarat Alin Bîrcă.
Fiica bătrânului l-a văzut, pentru prima data, după cinci zile de la internarea în spital, când tocmai se întorsese cu salvarea de la alte investigații de la spitalul ”700”. ”Soția l-a văzut și a zis că e galben ca lămâia. Se întreba ce se întâmplă cu el. Cadrele medicale ne asigurau că starea lui de sănătate e bună”, a mai spus Bîrcă.

”Mai aveau puțin și-mi puneau covorul roșu”

După aproximativ o săptămână, lui Alin Bîrcă i s-a adus la cunoștință, de către un medic, că socrului săi i s-a administrat sânge greșit, iar luni (8 iunie) a fost sunat chiar de către asistenta care a greșit transfuzia.

”Mi-a zis că s-a greșit cu domnul Bordânc, s-a băgat niște sânge greșit și aș vrea să ne întâlnim între patru ochi să vorbim. I-am zis ca ne vedem la ora 8 seara, într-o terasă, în loc public, numai că la ora 5 după-amiază am primit mesaj pe telefon că nu mai poate ajunge, dar ea și-a făcut datoria, socrul este bine, iar cea ce vreți să faceți, rămâne la aprecierea dvs. Îi era teamă că voi face plângere la Parchet”, a adăugat Bîrcă.

Alin Bîrcă spune că, marți, a fost la managerul SJU, Dumitru Vienescu, cu o cerere prin care solicita actele medicale ale socrului său. ”Am fost la manager să cer și eu foile socrului ca să fac plângere la Parchet. După ce am ieșit de acolo, am primit un telefon de la ATI, de la dna. Doctor Dîrnu, că putem să mergem să-l vedem pe socrul meu, să vedem că-i bine și să stăm de vorbă. Mai aveau puțin și-mi puneau covorul roșu, așa întâmpinare am avut eu la ATI. Am ajuns acolo și asistenta șefă, medicul șef de secție și șefa de la transfuzii au început să-mi explice că este o greșeală medicală și că asistenta care a greșit a fost mutată de la ATI (?!)”, a precizat bărbatul.

Bărbatul spune că încearcă să-l transfere pe socrul său în alt spital, însă nimeni nu-l primește din cauza acelei transfuzii greșite pe care nimeni nu și-o asumă.

”Ieri (marți –n.r.) l-am văzut pe socrul meu, era palid, cred că era sedat, nu m-a recunoscut nici pe mine și nici pe fiica lui. Ei spun că o să fie bine, dar când i-am întrebat concret ce fac, ridică din umeri. (…) Eu cred că dacă au ascuns greșeala timp de zece zile, intenționau să mușamalizeze cazul”, a mai spus Bîrcă.

Alin Bîrcă a spus că medicul Rodica Dîrnu, șefa Secției ATI II l-a sunat și i-a cerut să nu sesizeze procurorii. ”Merg până unde se poate, să fac dreptate. Să nu se mai întâmple, iar când mergem într-un spital să fim tratați, incompetenții să plece”, a conchis bărbatul.

Vienescu: Se va face o anchetă!

Managerul SJU, Dumitru Vienescu, a declarat că va dispune efectuarea unei anchete administrative. ” Știu despre această situație, chiar ieri a venit domnul la mine în birou să-i eliberez documente medicale cu privire la starea de sănătate a socrului. Am avut discuții la centrul de transfuzii, cu asistentul coordonator de acolo, iar mâine aștept un punct de vedere la cele întâmplate și se va face o anchetă. Starea pacientului, în momentul de față, este bună”, a afirmat Dumitru Vienescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *