Ultima oră

Hotelierii vor să refuze rezervările sub 3 nopţi

Decizie controversată luată de tot mai mulţi hotelieri de pe litoral. Din cauza scumpirilor la energie şi gaz au decis să nu mai accepte pachete de cazare de sub trei nopţi. Administratorii de unităţile de cazare susţin ca este singura soluţie pentru ca afacerea să rămână rentabilă.

Cazarea pentru un weekend la mare ar putea deveni istorie. În nordul litoralului, tot mai mulţi hotelieri nu mai vor să accepte pachete de două nopţi, în care, de obicei, noaptea de duminică rămâne liberă.

„Credem că trei nopţi este o perioadă mult mai recomandată. Problema este că două nopţi, în situaţia actuală economică pe care toţi o cunoaştem a devenit o provocare. Toti suntem conştienţi că preţurile au crescut la tot, la curent, renovări şi automat pentru acoperire estre nevoie de un sejur un pic mai prelungit. Dar noi vedem asta ca un beneficiu şi pentru client şi pentru companie.”, explică George Teodor Ozum, administrator de hotel.

Pe lângă aceasta, unii hotelieri se gândesc chiar să blocheze pe aplicaţii posibilitatea rezervărilor mai mici de trei nopti.

„Este o strategie de optimizare a veniturilor. Faptul că preţul scade când este vândut pe 3-5 nopti este şi în beneficiul clientului. Într-adevăr, cei care vor să vină doar pentru o petrecere de o noapte sau maxim două este un impediment această restricţie”, explică şi un agent de turism.

„Mă gândeam să fac pachete de minimum 4 nopţi în timpul săptămânii şi pachete de weekend de minim 3 nopti, in ambele cazuri cu mic dejun inclus”, spune Dilek Hassan, administrator de hotel pe litoral.

Deşi practica, deocamdată, nu s-a extins pe tot litoralul, turiştilor nu le place deloc ideea şi consideră că totul este doar o strategie de marketing care-i avantajează doar pe hotelieri.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button