Ultima oră

I-a furat plasa din mână pe strada 11 Iunie din Târgu Jiu

La data de 9 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic de urgență, de către o femeie de 69 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe stradă, o persoană necunoscută i-a smuls plasa din mână.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, care din verificările efectuate au stabilit faptul că în timp ce femeia se afla pe strada 11 Iunie din municipiul Târgu-Jiu, o persoană aflată pe bicicletă, a cărei identitate nu o cunoaște, i-a smuls din mână plasa în care avea un portofel cu documentele personale, un card bancar și suma de 90 lei.

În temeiul sesizării, toate patrulele aflate în serviciu au fost mobilizate pentru căutarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu bănuit de săvârșirea infracținuii de tâlharie calificată.

După ce a smuls plasa femeii, tânărul a încercat să utilezeze cardul bancar la un ATM din municipiul Târgu-Jiu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la acces ilegal la un sistem informatic.

La data de 10 noiembrie a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propuneri legale.

 

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button