
Ne așteaptă o iarnă nu grea, ci foarte grea. Și nu pentru că fenomenul meteo El Niño își va face de cap pe planetă, cu inversiuni termice și cu surprize meteo, ori cu prea multă, ori cu prea puțină zăpadă, ci pentru că mintea conducătorilor noștri face El Niño, Nino, din prea puțină înțelepciune. E ca și cum o familie de bătrâni, cu gospodăria între deal și munte, nu s-ar pregăti deloc de iarnă și nu ar aduce nici măcar un metru cub de lemne pentru încălzire, ci și-ar face doar planuri că poate va fi o iarnă blândă, că vor merge cele două panouri solare date de pomană de primărie pentru curent și tot așa. În România nu ai cum să nu te pregătești de iarnă, pentru că avem iarnă de peste 2.000 de ani. Și dacii se pregăteau de iarnă și adunau lemne să facă focul în cetățui sau pe unde mai locuiau. Urmașii dacilor, adică dacii liberi de astăzi sau dacii progresiști de astăzi, aruncă lemnele la gunoi și demolează centralele, chiar în prag de iarnă.
Chiar nu îmi dau seama cum a reușit Guvernul, înainte de 31 august, să nu închidă grupurile de la Turceni și Craiova. Hai că Turceni putea să moară, conform Guvernului, dar la Craiova sunt 400.000 de locuitori care efectiv nu aveau altă variantă de încălzire și apă caldă în afara sistemului de termoficare centralizat. Oare cum o fi ajuns la mintea cea bună a dacilor progresiști faptul că iarna nu e ca vara și ai nevoie de încălzire? Câteodată, în România, iarna poate să înceapă prin noiembrie și să țină centralele pornite până în aprilie, adică jumătate din an este nevoie de căldură în locuințe. Destul de mult, nu? De asta nici nu îți explici cum dacii progresiști nu și-au dat seama de faptul că iarna nu e ca vara, cum zicea cu „mare” înțelepciune un fost președinte al statului. Dar, chiar și așa, pe o logică banală, poți face lucruri bune. Dacă nu, măcar când îți ajunge cuțitul la os. În ciuda faptului că au păstrat cele două grupuri pe bază de cărbune, nu este sigur că România va trece cu bine peste iarna care urmează. Va fi nevoie de multe rugăciuni către Divinitate, către vecinii bulgari, care se vor îndura să ne dea ori zile cu mult soare și cu temperaturi de iarnă mai ridicate, ori energie electrică.
Iar România a ajuns jos de tot. Acum chiar că suntem ultimii din Europa la orice capitol ai analiza. Ne aducem aminte cu nostalgie că pe vremuri ne luptam cu bulgarii pentru ultimul loc din UE. Sau chiar din Europa. Erau situații, dacă nu cumva situația era generală, în care ne consideram net superiori bulgarilor. Cum se face însă că, în ultimul deceniu, Bulgaria, cu tot cu instabilitatea politică, a construit câte ceva și are multe capitole la care ne este superioară: a trecut la moneda euro înaintea noastră; are un Litoral cu servicii mai bine dezvoltate; nu a renunțat la energia pe bază de cărbune: are încă o putere instalată de 4.700 MW pe cărbune; a fost recent poziționată pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește capacitățile de stocare. Au terminat și cu guvernele de o lună, și cu alegerile din 6 în 6 luni. Iar cel mai important este că, la UE, indiferent de partid, politicienii bulgari vorbesc toți aceeași limbă, adică cea a interesului național.
În rest, în mod cert vine iarna și noi ne pregătim să importăm energie de la bulgari, pentru că ei sunt pregătiți cu unități de stocare și știau că trebuie să le facă pentru că românii sunt prea proști să le facă ei. Iar în România, politicienii și guvernanții au fost de acord să dea aprobări pentru zeci de mii de megawați pe solar, fără obligativitatea stocării.
În fine, nu mai contează ce a fost, pentru că în curând vine iarna. La ce prețuri sunt la alimente, plus veniturile înghețate, prețurile la utilități și la combustibil, cu siguranță românul va trebui să mai dea o gaură la curea. Este și o rază de speranță pentru cei cu sobe, pentru că panouri solare se mai găsesc, de bine, de rău. Avem ce pune pe foc la iarnă, să ne încălzim, dacă tot stăm cu mâinile în sân și ne văităm că nimic nu merge.
0 271

