Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, spune că numele lui Marcel Iacobescu a fost vehiculat pe surse. Liderul liberalilor gorjeni afirmă că nu va face publică propunerea organizației județene pentru postul de prefect decât după ce liderii PNL-USR-PLUS și UDMR nu vor ajunge la un consens la nivel național privind scaunele de reprezentanți ai guvernului în teritoriu. Discuțiile pentru funcțiile de prefecți s-au blocat, luni, din cauza unor neînțelegeri între PNL și UDMR pe județe din Ardeal. Potrivit algoritmului stabilit la negocierile pentru formarea guvernului, PNL ar urma să numească prefecți în 23 de județe, USR-PLUS în 14 și UDMR în 5 județe. De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS -28 și UDMR – 10. “ Negocierile se desfășoară la nivel central. Numărul de prefecți și subprefecți pentru fiecare partid este deja stabilit. În zilele următoare, vom avea un deznodământ al discuțiilor. Varianta susținerii lui Marcel Iacobescu pentru postul de prefect ați auzit-o pe surse. Până când nu vor fi stabilite lucrurile la nivel central, nu vom da public nume de persoane pe care le susținem. Nu e normal să facem asta. În momentul în care vom avea o situație clară și vom ști cine va desemna viitorul prefect, atunci vom anunța și care va fi propunerea noastră. Sunt discuții la nivel central între președinții partidelor aflate la guvernare. Împreună vor stabili unde va numi fiecare formațiune politică prefecții și subprefecții’”, a conchis Dan Vîlceanu.
0 839