Dezvăluiri

Ilegal! IȘJ Gorj, acuzat că cenzurează rezultatele concursului pentru gradația de merit

Transparența, unul din principiile din Legea educației, a murit în învățământul gorjean. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj este acuzată că, nici mai mult nici mai puțin, secretizează rezultatele concursului pentru obținerea gradației de merit. Și asta pentru că au fost afișate listele, dar fără numele candidaților, lucru care nu s-a întâmplat, în anii trecuți, deși instituția funcționează după aceleași reguli la acest capitol.

Listele de candidați conțin acum doar coduri, specializarea și punctaje. Asta pentru a nu se vedea inspectorii școlari sau directorii de școli care au obținut gradație de merit. Candidații au primit, pe email, un mesaj prin care erau înștiințați ca au alocat un cod pentru a putea vedea rezultatul concursului. Este însă încălcată, astfel, metodologia de concurs, care nu prevede o astfel de secretizare, spun chiar unii dintre candidații înscriși în această competiție, acum lipsită de transparență.

În același timp, Inspectoratul Școlar Județean Gorj nu a publicat nicio procedură proprie care să prevadă acest lucru. „Este de noaptea minții că se ascund rezultatele unui astfel de concurs”, susține, siderat, unul dintre candidați.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *