Ultima oră

În arest după o altercație la barul din localitate

La data de 2 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr, de 21 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

În urmă cu o zi, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr, de 27 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui local public, din satul Sohodol, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresat de tânărul reținut.

La data de 3 martie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și față de tânărul de 27 de ani, care sesizase că a fost agresat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În contextul continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal, a reieșit faptul că și acesta ar fi exercitat acte de violență asupra tânărului pe care îl reclamase la 112.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *