Ultima oră

Încă unul dintre muncitorii răniţi în explozia de la Petromidia a murit

Într-un comunicat de presă, compania KMG International anunţă că unul dintre cei doi răniţi care au fost transportaţi în Germania şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de astăzi.

Este vorba de muncitorul rănit mai usor (cu arsuri pe 37% din suprafaţa corpului). Potrivit corespondentului Europa FM la Constanţa, Ghiulfer Predescu, acestuia i-a cedat inima.

O explozie s-a produs pe 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat care fusese dat dispărut a fost găsit mort. Alte patru persoane au fost rănite, una având arsuri pe 45% din corp. Doi dintre răniți, care au arsuri, au fost transportaţi cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală, iar apoi au fost transferaţi la o clinică din Germania.

Textul comunicatului:

Cu adânc regret, vă anunțăm că în cursul zilei, unul din cei doi colegi transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, și-a pierdut viața.
Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate.

Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat.

Al doilea coleg spitalizat în Germania este în acest moment stabil și răspunde la tratament.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice

KMG International

sursa: europafm.ro

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button