Actualitate

Încep lucrările la două unități de producție în Parcul Industrial de la Bumbești Jiu. Vor fi generate peste 100 de noi locuri de muncă!

Două importante investiții vor începe, în luna ianuarie, în Parcul Industrial de la Bumbești Jiu. Este vorba despre lucrări la un atelier de confecții și prelucrări metalice și la o unitate de structuri de rezistență folosite în infrastructura rutieră și cea feroviară.

 

Cele două investiții sunt realizate prin Programul de Tranziție Justă și vor genera peste 100 de noi locuri de muncă.

„Suprafața de teren de patru hectare printre care și o hală neterminată din vremea când era fabrica de armament Sadu II este valorificată, în sensul că hala este reabilitată din bugetul propriu al firmei care a luat superficia atât pe teren, cât și pe această hală. Din ianuarie sunt cel puțin două societăți comerciale care au obținut finanțare din fondurile Programului de Tranziție Justă și care se apucă de șantiere. O societate a amenajat un atelier pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați, iar firma care a reabilitat din bugetul propriu hala respectivă începe să își construiască cea de-a doua unitate din venituri proprii.

Cele două firme vor desfășura activități de prelucrări metalice, confecții metalice, structuri de rezistentă pentru poduri rutiere și feroviare“, a spus Eftemie Popescu, directoru Parcului Industrial Gorj.

Unitățile de producție vor fi finalizate într-un termen de doi ani

Lucrările sunt prevăzute să se desfășoare pe parcursul a doi ani. „Au fost scoase la licitație lucrările care durează 24 de luni. Și acești constructori vor dori să meargă cu forță de muncă locală. Un angajament înscris în dosarul de finanțare este de 84 de locuri de muncă la una din societăți și de 24 de locuri de muncă la cealaltă“, a mai adăugat Eftemie Popescu.

Totalul sumelor obținute din Tranziție Justă pentru cele două investiții se ridică aproximativ 17 milioane de euro, la care se adaugă contribuțiile proprii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *