Actualitate

Începe asfaltarea parcării. Ce se întâmplă cu podul de la Lainici

Lucrările, sistate pe perioada iernii, la parcarea de la Lainici vor fi reluate luni. Potrivit prefectului județului Gorj, Marcel Iacobescu, asfaltarea nu ar trebui să dureze mai mult de 3-4 zile.

În zona mănăstirii Lainici au apărut probleme cu o stâncă ce opturează vizibilitatea șoferilor în dreptul trecerii de pietoni din fața lăcașului de cult. Marcel Iacobescu spune că, după luni de zile de luptă cu birocrația, problema se va rezolva. “De luni, va începe asfaltarea parcării. Mai sunt ceva probleme cu un colț de stâncă. Afectează vizibilitatea șoferilor, în dreptul trecerii de pietoni din fața mănăstirii. Sunt câteva luni bune de când ne luptăm cu birocrația pentru a fi rezolvată problema. Acel colț de stâncă va fi dărâmat cu un excavator. Nu sunt bucăți mari de pietre. E mai mult grohotiș. Repet, de luni, va începe asfaltarea parcării. În mod normal, nu ar trebui să dureze mai mult de 3-4 zile”, spune prefectul județului. În ceea ce privește podul de la Lainici, constructorul a început montarea grinzilor. “Până la sfârșitul anului, se vor monta toate grinzile și va începe turnarea stratului de beton care va fi suportul pentru asfalt”, anunță Marcel Iacobescu. Probleme au apărut la centura ocolitoare a Târgu-Jiului. Lucrările sunt în întârziere din cauza scumpirii prețurilor la materialele de construcții. În plus, au apărut probleme birocratice ce țin de Ministerul de Finanțe, potrivit prefectului de Gorj, Marcel Iacobescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *