Actualitate

Inspecție pe șantierul drumului de centură al municipiului Târgu Jiu. Lucrările vor continua și pe timpul iernii

Directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova (DRDP) Craiova, Calin Cosmin Petruț, a efectuat marți, 15 noiembrie, o inspecție pe șantierul variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu.

Sorin Georgescu, managerul de proiect din partea constructorului, a spus că lucrările au avansat și că procentul de realizare a depășit 49%: „Suntem la un procent de realizare de 49,2%, astfel încât pot spune că suntem în grafic. Mobilizarea a crescut, dar și pentru că am reușit să deblocăm mai multe locuri pe care să putem să lucrăm. Au fost anumite proiecte pe parte de proiect și evident, anumite probleme procedurale, care au întârziat posibilitatea de a intra pe anumite zone, dar, în acest moment, suntem foarte avansați. Unele zone au fost deblocate, iar altele urmează să fie deblocate în următoarele săptămâni. La nodul rutier de la kilometrul zero se execută infrastructura: coloanele forate, pentru ultima lucrare de artă de pe acest șantier. Este vorba de un pasaj suprateran cu patru deschideri. Se va aștepta perioada indicată pentru marca betonului, astfel încât să putem realiza infrastructura și să putem să facem elevațiile și să ridicăm acest pasaj“.

Călin Cosmin Petruț a spus că nu va ezita să aplice penalizări. „Antreprenorul Variantei Ocolitoare Târgu-Jiu a început lucrările la ultima structură de pe acest proiect, pot spune că este și cea mai complexă lucrare, nodul rutier de la km 0+000, din zona Drăguțești, este vorba de pasajul ce va traversa DN 66, făcând și legătura VO cu DN 66. Mobilizarea s-a păstrat de la ultima vizită, acest lucru se vede prin lucrările executate până în prezent, toate grinzile sunt montate la poduri, umplutura la rampele podurilor este finalizată în mare parte, asfaltarea pe zona de Est este finalizată, în două straturi, pe toate zonele unde se putea așterne. Astăzi l-am felicitat pe constructor, dar în viitor nu ezit să îl penalizez dacă este cazul”, a declarat directorul regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, după inspecția realizată pe amplasamentul lucrării „Construire Centură Ocolire Municipiu Târgu-Jiu ”

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button