Dezvăluiri

Întâlnirea lideri-ministrul Energiei. “Vrem să vedem clar pașii care s-au făcut”

Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor întâlni, miercuri, la ora 13:00, la București, cu noul ministru al Energiei, Bogdan Ivan.

Sindicaliștii vor să obțină răspunsuri clare de la noul ministru al Energiei la mai multe probleme pe care le are de rezolvat Complexul Energetic Oltenia până în 2026. Principala temă de discuție va fi stadiul discuțiilor pe care Ministerul Energiei le-a demarat cu Comisia Europeană pentru prelungirea vieții companiei energetice de la Târgu-Jiu. Un alt subiect important este reglementarea rezervei de capacitate în care ar urma să intre, de la 1 ianuarie 2026, grupurile pe lignit. Pe ordinea de zi se mai află situația angajaților pe perioadă determinată și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025.

“La insistențele liderilor de sindicat, prin intermediul factorului politic, am obținut o întâlnire cu noul ministru al Energiei, domnul Bogdan Ivan, întâlnire care va avea loc miercuri, la ora 13:00, la București. Și liderii de sindicat, liderii de sindicate mari, cei care vom participa la această întâlnire, vreau să transmit colegilor mei mineri și energeticieni, că sunt simple și domnul ministru poate va vedea pe această cale. Vrem să vedem decalarea termenelor de închidere a grupurilor energetice pe bază de cărbune. Am văzut că dumnealui se laudă că încearcă să obțină o decalare pe 5 ani. Sper să nu fie doar un concurs între noul și vechiul ministru, unul vrea pe un an, altul pe 5 sau 6. Vrem să vedem clar pașii care s-au făcut, unde ne aflăm, vrem să vedem ce documente a inițiat Ministerul Energiei pe această temă”, afirmă Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *