Compania OMV Petrom pregătește o investiție în comuna Bustuchin. Proiectul aflat în etapa de obținere a avizelor de mediu vizează Lucrări de suprafață, foraj, echipare de suprafață și conductă de amestec sonda 1103 Bustuchin. Obiectivul va fi amplasat în satul Nămete. Titular al proiectului este OMV Petrom. Compania derulează activități de exploatare în mai multe localități ale județului Gorj.
În plus, CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu 30%. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare). Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă să fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală. Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum și din alte surse. Momentan, parcurile fotovoltaice sunt în fază de proiect.