Dezvăluiri

INVESTIŢIILE din Rânca, INVESTIGATE de Comisia Europeană

Comisia Europeană va începe investigațiile cu privire la sistemul de canalizare de la Rânca, realizat cu fonduri europene.

Liderul USR Gorj, Radu Miruţă, a făcut, anul trecut, demersuri prin intermediul europarlamentarului USR, Nicu Ștefănuță, prin care a informat forul european legat de investiția în valoare de circa 3,6 milioane de euro. Sistemul de canalizare de la Rânca a fost recepționat în anul 2011, dar nu a funcționat niciodată. Radu Miruță spune că, zilele trecute, a primit un răspuns din partea Comisiei Europene. Forul european a anunţat că va începe investigațiile cu privire la sistemul de canalizare de la Rânca. “Recepționat in 2011, sistemul de canalizare de la Rânca a costat 3.600.000 de euro, fonduri europene de preaderare, dar nu a funcționat niciodata. Canalizarea a fost receptionată fară autorizație de mediu și fară să se fi încheiat contracte cu localnicii pentru folosire. Gurile de canal s-au distrus, țevile, montate greșit, s-au înfundat cu beton încă de când au fost îngropate, stațiile de epurare nu au funcționat și dejecțiile sunt deversate fară nicio filtrare, direct în pădure, deasupra râurilor care scaldă jumatate din județul Gorj.După doi ani de trântă cu toate autoritățile responsabile din România, de la primari aroganți, care au semnat ca primarii, la Consiliul Județean Gorj, la Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării, la prim-ministrul Romaniei, la „Romania, te iubesc”, am ajuns la Comisia Europeană, iar, prin intermediul europarlamentarului USR Nicu Stefanuță, materialul transmis Comisiei Europene a primit răspuns oficial. Autoritățile naționale nu au raportat nicio neregulă legată de proiect, iar Comisia nu a fost niciodată informată cu privire la această situație. Prin urmare, Comisia se va adresa autorităților române pentru a investiga aspectele problematice descrise și, ulterior, poate lua măsuri corective”, a conchis liderul USR Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *