Eveniment

IPJ face anchetă pentru abuz în serviciu la SAJ Gorj

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a stabilit infracțiunea pentru care se fac cercetări în urma organizării concursului pentru angajarea a trei șoferi la Serviciul de Ambulanță Județean. Este vorba de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Au fost scoase la concurs trei posturi de ambulanțier. S-au înscris peste 30 de persoane. S-a trecut de proba scrisă, însă, chiar înaintea interviului, conducerea serviciului a decis suspendarea concursului. Motivul a fost legat de o sesizare depusă de către unul dintre candidați care a reclamat existența mai multor nereguli.

De asemenea, la instanța de judecată au fost deschise două procese care au ca obiect concursul organizat de către Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. În cele din urmă, șefii SAJ Gorj au decis săptămâna trecută să anuleze cu totul concursul pentru angajarea de ambulanțieri. A rămas însă dosarul de cercetare penală care vizează acum comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Nu se mai știe când va fi reluat concursul respectiv. Cert este că șefii unității medicale vor fi obligați să dea cu subsemnatul. Același lucru îl vor face și membrii Comisiei de concurs.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *