Doi români care transportau substanţele interzise au fost reţinuţi.
La percheziţii, anchetatorii au găsit sume uriaşe de bani ascunse în pungi, în saci şi chiar în şosetele traficanţilor.
„În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie 2021 – februarie a.c., cele două persoane bănuite, împreună cu cetăţeni străini (cehi, slovaci, polonezi, lituanieni), ar fi constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care ar fi acţionat pe teritoriul mai multor state din spaţiul Uniunii Europene, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania şi România, în scopul comiterii infracţiunii de punerea pe piaţă a substanţelor clasificate.
În vederea realizării scopului grupului, a fost perfecţionat un circuit de deturnare de la destinaţia legală, „spălare” şi înglobare, prin fabricare, a doi precursori, efedrină şi pseudoefedrină în medicamente, sub formă de comprimate”, au precizat poliţiştii.
Comprimatele fabricate în România ar fi fost folosite de cetăţenii străini, membrii ai grupului infracţional extins, pentru producerea metamfetaminei în laboratoare clandestine, descoperite în Cehia şi Polonia.
Operaţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea EUROPOL şi EUROJUST.