Ultima oră

Legea pensiilor a fost reclamată la Comisia Europeană: „Au plătit degeaba contribuţiile”

USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă.

Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Seidler. Aceştia susţin că este „inacceptabil” să nu se regăsească în noua formulă de calcul ceea ce a fost plătit sub formă de contribuţie suplimentară pentru toţi angajaţii care au lucrat în grupe de muncă, conform Agerpres.

„După votul din Senat din această săptămână, prin care proiectul de lege care corecta nedreptatea din Legea pensiilor a fost respins, este foarte clar că PSD şi PNL nu au de gând să corecteze aceste nereguli. (…) Practic, Ciucă şi Ciolacu le spun acestor oameni că nimic din ceea ce ei au contribuit suplimentar toată viaţa brusc nu mai contează. În loc să taie pensiile speciale pe care să le ducă în zona de contributivitate, Coaliţia PSD-PNL a decis să le bage mâna în buzunar oamenilor care au dus greul acestei ţări la propriu, lucrând o viaţă în condiţii grele de muncă şi care au contribuit pentru ceva ce acum nu mai primesc”, se arată în comunicatul USR.

Conform sursei citate, PNRR prevede că drepturile de asigurări sociale „trebuie să reflecte contribuţiile plătite” de-a lungul carierei profesionale.

„Până când Avocatul Poporului va binevoi să trimită această nedreptate în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale, până când instanţele de judecată din România vor ajunge să se pronunţe pe această situaţie, am făcut acest demers către Comisia Europeană justificat de faptul că am trecut în PNRR ca noua lege a pensiilor să fie construită în logica de respectare a contributivităţii, ceea ce tocmai nu s-a întâmplat”, a explicat deputatul Radu Miruţă.

USR menţionează că persoanele care au lucrat în grupe de muncă au plătit contribuţii suplimentare – iniţial de 10%, apoi de 8% – pe toată durata activităţii lor, contribuţii destinate să le ofere o vechime suplimentară, precum şi multiplicarea punctajului lunar proporţional cu salariul obţinut. Deciziile de recalculare primite în ultimele săptămâni, cu reduceri ale pensiilor chiar şi de peste 4.000 de lei, arată însă că aceşti oameni „au plătit degeaba în plus”, indică sursa citată.

„Relaţia oamenilor care muncesc şi îşi plătesc contribuţiile cu statul român trebuie să devină una de încredere, nu de abuz discreţionar. Ce face acum Guvernul PSD-PNL, să taie la recalculare din contribuţiile suplimentare ale celor cu grupe de muncă, să ignore efortul suplimentar al persoanelor cu dizabilităţi care au reuşit să păstreze un loc de muncă, poate fi reparat prin soluţiile depuse de USR în Parlament. Să fie clar tuturor: angajatorii celor încadraţi în grupe de muncă au avut contribuţii mai mari de plătit, an de an, ca pensia angajaţilor să fie decentă, iar vârsta de pensionare redusă”, a afirmat Oana Ţoiu, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor.

La rândul său, Cristian Seidler susţine că Guvernul „se preface că nu înţelege noţiunea de contributivitate” a sistemului de pensii.

„Le explicăm simplu: le dai celor care au plătit după cât au plătit, iar celor care nu au plătit nu le dai. Ce fac ei: taie de la cei care au plătit suplimentar (pentru că lucrau în grupe de muncă) şi dau la cei care nu au plătit nimic (la pensionarii speciali)”, spune deputatul USR

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *