Actualitate

Legume proaspete, direct la domiciliu! Un producător de la Mușetești vă aduce piața acasă

Deține mai multe solarii în comuna Mușetești unde produce legume bio pe care acum, în perioada de carantină, le aduce chiar și acasă la cumpărători. Este vorba despre un producător din această comună gorjeană care a decis să ajute locuitorii din Curtișoara, Bumbești Jiu și Târgu-Jiu, obligați să stea în case, preluându-le comenzile de produse on-line ori telefonic, și transportându-le, gratuit, acasă la consumatori.

„Am început să pregătim comenzile pentru mâine. Pentru cine mai dorește, mâine(duminică) livrăm la domiciliu în următoarele locații: Gămani, Curtișoara, Bumbești-Jiu și Târgu Jiu”, au postat, sâmbătă, cei de la Solarii Mușetești.

Producătorul a ales să muncească în această perioadă în care societățile se bat ca-și trimită angajații în șomaj, și nu doar atât, să ajute vârstnicii să stea în casă. Cei de la Solarii Mușetești aduc legumele comandate acasă la cei care solicită aceste produse, asta mai ales că vârstnicii s-au plâns că nu au timp în două ore să facă drumul până la piață, să cumpere și să revină în siguranță la domiciliu fără să fie amendați.

Salata verde, la producătorul din Mușetești, costă 2 lei bucata, spanacul 7 lei kilogramul iar ceapa verde este 1,5 lei legătura.

Producătorul își duce produsele atât în piețele din Târgu-Jiu cât și la Petroșani dar asigură astfel de comanzi la domiciliul doar în jurul comunei Mușetești.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button