Dezvăluiri

„Licuriciul lignitului”, Nicu Bunoaica, și-a angajat fiul în CEO!

Nicu Bunoaica, liderul unui sindicat din cariera Lupoaia, s-a remarcat, în ultimii ani, prin pozițiile pe care le-a avut, mai ales împotriva sindicaliștilor angajați în posturi de inspectori sociali la CE Oltenia. În urmă cu doi ani, Bunoaica a devoalat, în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune, că liderul sindical Nelu Roșca și-a angajat unul din copii în cadrul companiei energetice și punea în discuție credibilitatea acestuia în rândul membrilor sindicatului pe care-l conduce, întrebându-se, emfatic, dacă liderul de la Roșiuța le mai poate reprezenta interesele acestora. Bunoaica se află, acum, în aceeași postură pe care o dezaproba, la acea vreme: fiul său a fost angajat la Cariera Lupoaia a CE Oltenia pe postul de mașinist.

În urmă cu exact doi ani, în noiembrie 2018, Nicu Bunoaica, șeful Sindicatului ”Solidaritatea 2013” Lupoaia, îl blama, public, pe sindicalistul Nelu Roșca, liderul Sindicatului Liber Cariera Roșiuța, în legătură cu angajarea fiului acestuia la o subunitate a CE Oltenia. ”Copilul domnului Roșca a fost angajat la ECFU Motru. Deja sunt stabilite lucrurile, pe filiera Minprest, cum se face de obicei. Nu se poate! Adică, cum să-i mai reprezinte acest om pe mineri, când el are interese numai ale lui?”, afirma Bunoiaca. La acel moment, sindicalistul declara că metoda angajării rudelor în CEO, adică încadrarea pe un post la o subunitate a companiei și, ulterior, transferul acestora ”într-un loc călduț”, chiar în cadrul complexului energetic, este una veche.

Fiul lui Roșca a încetat raporturile de muncă cu CEO, după aproape șase luni, însă metoda cunoscută de Bunoaica i-a folosit acum chiar lui. ”Licuriciul lignitului” a apelat chiar el la acest procedeu pentru angajarea fiul său.

Mădălin Ionuț Bunoaica a devenit salariat al Carierei Lupoaia, unde este coleg cu tatăl său, de la începutul acestei săptămâni.

Pe 23 noiembrie, șeful UMC Lupoaia, Florentin Gheorghescu, a dispus Compartimentului de prevenire și protecție, din cadrul subunității miniere, să efectueze instructajul cu noul angajat în postul de ”mașinist stație întoarcere la formația circuite transportoare cu bandă”. Fiul lui Bunoaica urmează să muncească la Sectorul I excavare transport haldare din cadrul Carierei Lupoaia.
În contextul expus, Nicu Bunoaica mai poate să-i reprezinte pe mineri, ”când el are interese numai ale lui”?

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *