Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia, despre strategia energetică: Nu scrie nimic de cărbune

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, este convins că termocentralele din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor urma calea celei de la Mintia până în 2030.

Constantin Mitrescu acuză că politicienii care s-au perindat în ultimii ani la guvernare au pregătit închiderea și, ulterior, vânzarea Termocentralei Mintia. Vicepreședintele Sindicatului Energia nu crede că după ce a fost cumpărată de investitori irakieni această unitate va mai produce vreodată energie electrică. În plus, liderul sindical observă că energia pe lignit nu va mai avea viitor, pentru că în strategia energetică pusă în dezbatere publică de Ministerul Energiei nu scrie nimic despre cărbune. “Sunt sceptic că Mintia va mai produce energie, chiar dacă au semnat contract prin care investitorii s-au angajat că vor face acest lucru. Am o îndoială din cauza faptului că în România cam tot ce s-a cumpărat, în final, s-a tăiat la fier vechi. Sper să nu aibă aceeași soartă compania, să nu fie o cacealma, cum a fost până acum cu toată industria românească. Sper să se facă investițiile, pentru că îngrijorător este că de 1 an de când termocentrala Mintia a dispărut, nici nu se mai poate porni vreodată pe cărbune. Totul este corodat, ar trebui făcute de la zero blocurile acelea. Prostia și marea greșeală a fost când au oprit-o și au scos-o din funcțiune. Politicienii au adus-o în starea asta. Nu vedeți că programul de restructurare de la CEO prevede cam situația Mintia. Spuneau că vor fi pornite grupuri, că se vor menține pe cărbune, că se fac investiții și uitați-vă că după 2 zile apăru strategia energetică a României în care nu scrie nimic de cărbune. Acolo, vorbesc de regenerabile și cărbune zero, până în 2032. Pur și simplu, rămâne același lucru, în 2030 nu fi produsă energie pe cărbune, ci pe gaze și pe fotovoltaic, deci tot cu investitori gen Mintia”, a conchis președintele Sindicatului Energia Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *