Jan Popescu le transmite politicienilor gorjeni, de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel, să se așeze la aceeași masa și să facă un proiect pentru județul Gorj. Mai exact, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia le solicită să facă front comun pentru prelungirea activității Complexului Energetic Oltenia. “Am auzit de foarte multe ori cuvântul “proiect de țară” și de aceea vin și eu cu propunerea către toți politicienii județului Gorj, începând de la consilieri locali, județeni, primari, senatori și deputați, să-și dea mâna cu toții pentru un proiect al județului Gorj, un proiect al CEO a cărui închidere se dorește. Cred că dacă-și vor da mâna, acești politicieni vor reuși întreprinderea tuturor demersurilor necesare ca această companie să-și prelungească durata și după 2035, 2038, pentru că avem și alte exemple. În același timp, pot să facă demersurile și să comunice acelora care vor să se înfrupte din bogățiile țării să mai aibă răbdare încă câțiva ani, pentru că tot ei vor face grupurile pe gaze, parcurile fotovoltaice, reactoarele. Și atunci, acei 5-10% din salariați care vor rămâne după ce marea majoritate se vor pensiona vor putea să lucreze la aceste noi companii”, a spus liderul SMEO.
Crede că politicienii pot trece peste orgolii
Jan Popescu crede că politicienii din județ pot trece peste orgolii pentru a-i convinge pe guvernanți și Bruxelles-ul că județul Gorj nu poate supraviețui deocamdată fără activitatea de minerit și energie. “Sunt convins că și în interiorul dumnealor sunt orgolii și este normal, pentru că suntem oameni. Dau exemplu al mișcării sindicale. Și la noi, cu toate păcatele noastre, prin faptul că am trecut peste asta, înseamnă că se poate. Sunt convins și cred cu tărie că și politicienii noștri din județul Gorj vor putea trece peste orgoliul pe care îl au. Asta trebuie să transmită și Bucureștiului și Bruxelles-ului. Toți ne dorim să trăim într-un mediu curat, de aceea trebuie mai întâi să fim în viață. Ori viață fără energia produsă pe bază de cărbune în județul Gorj de către CEO nu poate fi. Cred că politicienii pot lăsa deoparte orgoliile și-și vor da mâna pentru ca această companie să supraviețuiască”, a declarat liderul sindical.