Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia: Mii de salariați au probleme medicale

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, susține că mii de mineri și energeticieni au probleme de sănătate și sunt scoți inapți la controalele medicale periodice.

Condițiile grele de muncă din zona de producție a Complexului Energetic Oltenia i-au afectat pe mineri și energeticieni, de-a lungul timpului. Marți noapte, un miner, în vârstă de doar 51 de ani, de la Cariera Tismana 1 a decedat la locul de muncă după ce a făcut un infarct. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, susține că mii de mineri și energeticieni au probleme de sănătate și sunt scoși inapți, la controalele medicale periodice, pentru actualele locuri de muncă. În mod normal, ar trebui să li se ofere altele care să nu le pună în pericol sănătatea atât de rău, însă nu se întâmplă acest lucru.

“Probabil, toți salariații din CEO au o fișă medicală și li se face un control medical periodic. După cum știți, principalele argumente pe care le-am adus noi în lupta pentru recunoașterea condițiilor de muncă în care salariații acestei companii își desfășoară activitatea au fost acestea, că oamenii mor subit la locurile de muncă, speranța de viața este una redusă, personalul este îmbătrânit și îmbolnăvit. Din păcate, aceste decese confirmă ceea ce spuneam noi. Eu vă spun că sunt salariați care, la verificarea periodică, sunt scoși inapți pentru activitatea pe care și-o desfășoară, adică au tot felul de probleme medicale și din cauza acestor probleme ar trebui să li se schimbe locul de muncă. Dar unde să schimbi locul de muncă la câteva mii de salariați, pentru că eu cred că e vorba de mii de salariați din producție care au probleme medicale și ar trebui să li se schimbe locul de muncă în interiorul companiei, așa spune legislația. Dar unde să-și găsească acești oameni loc de muncă în așa fel încât să nu mai fie expuși prafului, zgomotului, trepidațiilor sau să nu mai lucreze nopțile? Ce ar fi însemnat să ne scoată pe toți de zi să lucrăm program de 8 ore de dimineața până după-amiaza, este imposibil așa ceva”, afirmă liderul sindical.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Daca sunt asa conditii grele de ce domnule Tomescu multi s-au reangajat
    sa beneficieze si de salariu si de pensie? este mai important venitul
    decat sanatatea sau acestia nu merita sa plece la pensie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *