Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia, solicitare către Transelectrica: Să nu mai amâne realizarea acestui studiu!

Președintele celui mai mare sindicat din cadrul CE Oltenia, Gabriel Căldărușe, cere Transelectrica să nu mai amâne realizarea studiului de adecvanță.

Transelectrica întârzie să realizeze studiul de adecvanță necesar ministrului Energiei, Sebastian Burduja, pentru a cere oficialilor de la Bruxelles decalarea termenelor de închidere a mineritului. Documentul ar fi trebuit să fie gata, în luna august 2024, însă, nici până acum, nu a fost organizată o licitație în acest sens, potrivit președintelui Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe. Liderul SMEO a discutat, luni, cu ministrul Energiei, când a fost prezent la Cariera Pinoasa, despre viitorul CE Oltenia.

Gabriel Căldărușe afirmă că Sebastian Burduja i-a transmis că ar vrea să facă demersuri pentru prelungirea cu 2-3 ani a vieții carierelor și termocentralelor. Sindicalistul a vorbit cu ministrul Energiei și despre documentul Transelectrica de dezvoltare a rețelelor de transport, din care rezultă că, în 2026, cărbunele va fi scos din sistemul energetic național.

“Avusesem o discuție telefonică și pe parcursul zilei vizavi de această problemă, de informația care a apărut în spațiul public legat de cei de la Transelectrica. Am putea spune că cei de la Transelectrica, nici la ora actuală, nu au făcut ce trebuie. A fost o întâlnire, anul trecut, la Ministerul Energiei, în care inclusiv reprezentanții celor de la Transelectrica au spus că, până în luna august 2024, acel studiu de adecvanță va fi efectuat. Am ajuns în luna august 2024 și nici măcar licitația nu a fost ținută. Domnul ministru a spus că face toate demersurile pentru decalarea termenelor din planul de restructurare cu cel puțin 2 – 3 ani, dar ar veni foarte mult în sprijinul solicitării acel studiu de adecvanță pe care cei de la Transelectrica ar trebui să-l facă. De aceea, solicităm în mod public ca să nu mai amâne realizarea acestui studiu. Să sperăm că nu sunt altfel de interese, să sperăm că, efectiv, au fost probleme procedurale, dar sperăm ca măcar acum, în al 13-lea ceas, să fie dat drumul la acel studiu de adecvanță. Nu are nicio legătură cu acel studiu de rețea, cu studiul de adecvanță. Se face o confuzie din punctul acesta de vedere. Acolo, este vorba despre un studiu de rețea, conform documentelor care erau, nu are nicio legătură cu studiul de adecvanță în ceea ce privește siguranța sistemului energetic românesc”, spune Gabriel Căldărușe.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *