Dezvăluiri

LIDER din CEO: NU putem permite ca tranziția justă să lase în urmă SĂRĂCIE

Situație neagră cu angajați CE Oltenia bolnavi și decedați în ultimii 5 ani, trimisă de minerii și energeticienii care protestează în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu parlamentarilor de Gorj.

Inițiatorii protestului din Piața Prefecturii din Târgu-Jiu au publicat, luni, o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor, încercând să-i lămurească de necesitatea aprobării proiectului de lege aflat în Camera Deputaților, privind reducerea vârstei de pensionare. Potrivit documentului trimis deputaților și senatorilor, numai în ultimii 5 ani, 219 angajați ai Complexului Oltenia au decedat. Manu Tomescu reafirmă că trebuie oprit genocidul social din cadrul companiei pentru ca oamenii să apuce să iasă la pensie și să-și trateze bolile căpătate de-a lungul anilor din cauza condițiilor grele. “Vrem să ne recâștigăm grupa de muncă, un drept care ne-a fost furat. S-au înregistrat foarte multe decese ale colegilor în timpul activității. Nu putem tolera așa ceva. Avem toate motivele din lume să stopăm acest genocid social. 43 de mineri și energeticieni mor, în medie, anual”, a spus vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari. Șefii Complexului Oltenia nu agreează proiectul de reducere a vârstei de pensionare pe motiv că dacă ar deveni lege, compania ar rămâne fără angajați în producție. “De-a lungul anilor, reducerea costurilor în cadrul CEO s-a făcut tot timpul cu drepturile minerilor și energeticienilor. Nu putem permite, acum, când și-au asumat tranziția justă, ca această tranziție să lase în urmă sărăcie, oameni bolnavi, șomeri, care să rămână fără nicio protecție socială la 51-60 de ani”, a conchis Manu Tomescu.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Mai mult, decesele si din primi 5 ani de pensie sunt in mare parte rezultatul acumularilor din perioada de activitate profesionala. Ca pensionar de la Termocentrala Rovinari , tinand legatura cu fostii colegi , apreciez ca situatia este dezastruasa. Initiati o astfel de situatie folosind facebook pentru a colecta date despre aceste decese !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *