Gheorghe Pecingină a făcut o scurtă analiză a scenei politice din județul Gorj înainte de cele patru tururi de alegeri din acest an. Deputatul a constatat că sunt numai scandaluri între politicieni. Nu a văzut nimic constructiv.
Gheorghe Pecingină consideră că și războiul pe care l-a pornit prefectul liberal al județului, Iulian Popescu, cu șeful PSD al Consiliului Județean, Cosmin Popescu, este “o prostie”. Deputatul crede că reprezentantul guvernului în teritoriu a intrat deja în campanie electorală. Parlamentarul nu crede că PNL Gorj va câștiga alegerile în județ.
În plus, spune că liderul liberalilor gorjeni, senatorul Ion Iordache, este un fel de “Dorian Popa de Turceni”, aluzie la filmulețele pe care le prezintă pe pagina de socializare și afirmă că “nu așa se câștigă alegerile”.
“ Ce vă face să credeți că eu nu mă mai implic? Nu mă mai implic în scandaluri și nu am replică pe toate nebuniile care se întâmplă la Gorj. Mi se pare lipsit de sens. E multă vorbărie, fapte mai puține. Nu cred că e normal, nu ajută pe nimeni. Văd doar declarații, contre și atât. Nimic constructiv. Nu vreau să intru în ciorba lor. Să se joace așa cum vor. Mi se pare o prostie. Sunt multe alte lucruri pe care putea să le facă prefectul și să le facă bine. Dar, mă rog, este în campanie electorală, se vede din avion, încearcă prin toate mijloacele să câștige notorietate, votanți. Ion Iordache nu poate câștiga niciodată președinția Consiliului Județean Gorj. Poate dacă județul s-ar reduce doar la Turceni și Rovinari, și atunci ar exista dubii. Nu are capacitatea necesară să treacă dincolo de grupurile de prieteni, de oameni cu care are business.(…) Într-un partid, trebuie să ai și voci care sunt împotriva ta sau care, uneori, nu sunt de acord cu tine. Nu este doar pe prietenii. O să se vadă la alegeri.(…) Ați văzut că are tot felul de videoclipuri. E Dorian Popa de Turceni. Nu știu dacă va câștiga sau nu. Eu cred că nu, pentru că nu așa se câștigă alegerile”, a declarat deputatul. Gheorghe Pecingină susține că se va implica în bătăliile electorale din acest an, la Gorj, însă “nu în mod direct”. “Există posibilitatea să coordonez anumite activități, activitatea unei formațiuni sau alteia de la nivelul județului Gorj”, declară deputatul, fără să ofere mai multe detalii pe această temă.