Liderii celor patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia au ajuns, vineri, la un acord, cu administrația companiei privind încadrarea minerilor și energeticienilor în condiții speciale conform legii 197/2021. Potrivit președintelui Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, de condiții speciale vor beneficia 95-97% din minerii și energeticienii care lucrează în producție. “S-au terminat negocierile. S-a luat o decizie. Vineri, a fost semnat procesul verbal. Astăzi(nr. luni), urmează să fie trimis actul adițional la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Cu toate că nu era necesar să facem acest act adițional, pentru că trebuia să respecte legea. În lege scrie foarte clar care sunt locurile de muncă ce trebuie încadrate la condiții speciale. Cred că mare parte din salariații din producție, circa95- 97%, beneficiază de condiții speciale. Mai puțin de 1500 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia nu vor beneficia de condiții speciale de muncă. Noi, facem toate eforturile să mai introducem și alți angajați, mai ales că-și desfășoară activitatea în producție, dar, acum, nu sunt trecuți la condiții speciale”, a conchis Constantin Mitrescu.
0 1.384