Dezvăluiri

LIDERII SMEO, chemați de ministrul Energiei la București după ce au intrat în GREVA FOAMEI

Luni, la primele ore ale dimineții, peste 200 de membri ai Sindicatului Mine Energie Oltenia au intrat, pentru câte ore, în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu-Jiu.

Minerii afiliați la Sindicatului Mine Energie Oltenia au avut mai multe revendicări la protestul spontan de luni dimineața. Angajații CE Oltenia au cerut guvernanților să aloce banii promiși pentru certificatele de carbon, să ofere detalii legate de planul de restructurare a companiei și să reducă vârsta de pensionare în minerit și energie. Liderul SMEO, Gabriel Căldărușe, a propus ca minerii și energeticienii să primească un statut special pentru a se pensiona anticipat. Greva foamei organizată de liderii SMEO s-a încheiat la câteva ore după ce a fost declanșată. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le-a transmis liderilor Sindicatului Mine Energie Oltenia că-i așteaptă, astăzi, la ora 16:00, la București, la discuții.” Azi(nr. luni), începând cu ora 7:00, a fost declanșat un conflict spontan la Sediul Executiv al CEO, cu un număr semnificativ de mineri și energeticieni. În urma discuțiilor care au avut loc, s-au desprins următoarele revendicări: aprobarea în prima ședință de Guvern a unui act normativ de acordare a ajutorului financiar necesar achiziției contravalorii certificatelor de CO2, aferent anului 2020; Organizarea de îndată a unei întâlniri cu Ministrul Energiei, în scopul informării cu privire la următoarele subiecte: modificări legislative cu privire la condițiile de pensionare ale salariaților din domeniul energiei pe bază de cărbune, având ca precedent Legea nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat; prelungirea termenului pentru acordarea condițiile deosebite de munca, prevăzut de O.U.G. nr. 89/2018, aprobată prin legea nr. 13/2019; Stadiul aprobării de către Comisia Europeană a Planului de Restructurare al S. CEO S.A. Inițierea negocierilor unui Act Adițional al CCM 2020-2021 cu privire la salarizare. Referitor la aceste revendicări, Ministrul Energiei își exprimă disponibilitatea dialogului pentru toate problemele cu care se confruntă CEO și salariații Companiei, invitând liderii sindicatelor în data de 30.03.2021 ora 16:00 la discuții (sau 31.03.2021 ora 10:00). Proiectul OUG pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societății Complexul Energetic Oltenia este în avizare internă în cadrul Ministerului Energiei, urmând a fi introdus pentru aprobare in ședința de guvern de săptămâna aceasta”, au transmis, după protest, liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *