Deputatul PNL spune că îi va invita personal pe toți social-democrații să vină să aplaude în momentul în care vor fi semnate pentru județul Gorj investiții, inclusiv podul de Lainici, proiect promis în ultimii 10 ani. Dan Vîlceanu afirmă că, în acest moment, se caută o sursă de finanțare și pentru modernizarea drumului național 67B Scoarța-Pitești. Reacția lui Vîlceanu vine după ce, pe paginile de socializare, social-democrații i-au acuzat pe liberali că nu au respectat termenele anunțate de premierul Ludovic Orban la Gorj privind semnarea contractelor de investiții la centura Târgu-Jiului și podul de la Lainici. „Am văzut că cei de la PSD au început să spună că s-a mințit la Târgu-Jiu. Vreau să vă spun că vor fi semnate în scurt timp contractele. Vom organiza un eveniment pentru semnarea acestor contracte, inclusiv centura de la Târgu-Jiu și podul de la Lainici. Îi voi invita personal pe toți pesediștii să vină să ne aplaude pentru momentul în care vom semna pentru județul Gorj investiții, inclusiv podul de Lainici, pe care ei mint de 10 ani că-l vor realiza. Pe de altă parte, și în momentul când se va găsi o sursă de finanțare și pentru modernizarea drumului național 67 B Scoarța-Pitești vom organiza un eveniment la care îi vom chema și pe pesediști, să vină să ne aplaude pentru toate aceste realizări pe care le-am avut în mai puțin de un an de guvernare liberală și fără majoritate în parlament. Au fost condiții foarte grele în care a trebuit să guvernăm cu piedici puse de la zi la zi și uite că totuși am reușit să facem lucruri pe care alții s-au chinuit să le facă de zeci de ani”, a declarat Dan Vîlceanu.
0 245