Ultima oră

Liviu Dragnea rămâne în închisoare. Cererea fostului lider al PSD de eliberare condiționată, respinsă

Liviu Dragnea rămâne în închisoare, după ce magistrații au respins contestaţia acestuia privind eliberarea condiţionată. Decizia Tribunalului București este definitivă.

Liviu Dragnea va putea depune o nouă cerere după 27 august.

„Respinge contestația formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu ca nefondată. Admite contestația formulată de PICCJ – DNA împotriva sentinței, pe care o desființează în parte, în sensul că propunerea sau cererea de liberare condiționata va putea fi reînnoită dupa 27.08.2021. Definitiva”.

Tribunalul Bucureşti a avut şi miercuri pe ordinea de zi dosarul care priveşte eliberarea condiţionată a lui Liviu Dragnea, însă cauza a fost amânată pentru joi.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti ar urma să fie definitivă, potrivit news.ro.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea.

În motivarea deciziei, magistrații au arătat că fostul lider PSD îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

De ce nu vor procurorii eliberarea lui Liviu Dragnea

Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, spune că nu există date că fostul preşedinte PSD nu şi-a însuşit decizia de condamnare, el îndeplinind toate condiţiile pentru a fi eliberat: conduită corespunzătoare, stăruinţă în muncă, îndeplinirea fracţiei de 2/3 din pedeapsă.

„Se tot face vorbire despre participarea la programele educative. În fapt, sunt nişte teste grilă pentru care primeşti recompensă, dacă obţii punctaj maxim. Domnul Dragnea e inginer, nu e medic sau neurolog. Nu a luat punctaj maxim la unele teste grilă, pentru că erau întrebări despre cum funcţionează creierul, cum debutează diabetul.

La alte teste i s-a spus că sunt sub nivelul lui de pregătire. Acesta e motivul pentru care nu a luat creditele, nu că a absentat”, a declarat Flavia Teodosiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *