Ultima oră

Londra a intrat în lockdown, după ce autoritățile au ridicat la maximum nivelul de alertă în pandemie

Londra și zonele din împrejurimea capitalei britanice intră de azi, 16 decembrie, în lockdown, după ce numărul de cazuri de infectare cu coroanvirus a crescut foarte mult în ultimele săptămâni. Autoritățile londoneze au ridicat la maximum nivelul de alertă epidemiologică în încercarea de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Autorităţile au ridicat la maximum (#Tier3/Very High) nivelul de alertă pentru Londra (toate cele 32 de cartiere şi City of London) şi părţi ale regiunilor Essex şi Hertfordshire începând de miercuri 16 decembrie, din cauza creşterii numărului de cazuri de infecţie cu coronavirus, informează Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, preluat de Agerpres.

Conform regulilor pentru acest nivel de alertă, nu sunt permise întâlnirile în spaţiile închise cu persoane din afara familiei şi nici adunări formate din mai mult de 6 persoane în spaţii exterioare precum parcurile, plajele sau zonele de agrement din afara oraşelor.

De asemenea, se închid restaurantele, puburile, cafenelele, hotelurile, pensiunile, campingurile şi casele de oaspeţi, locurile de joacă din spaţiile închise, sălile de distracţie (cazinouri, săli de bingo, cinematografe, teatre, săli de concerte).

Se recomandă evitarea călătoriilor în afara regiunii de rezidenţă cu excepţia celor necesare (în scop de muncă, educaţie sau tratament medical).

O nouă tulpină de coronavirus ar fi fost identificată în sudul Angliei

Peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 au fost identificate în ultimele zile în Marea Britanie, mai ales în partea de sud a ţării, unde această mutaţie ar putea avea o legătură cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, a declarat ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock.

”Am identificat o nouă variantă de coronavirus, care ar putea fi asociată cu răspândirea rapidă în sud-estul Angliei”, a spus ministrul Hancock într-o intervenţie în faţa parlamentului. ”Analizele iniţiale sugerează că această variantă creşte mai repede decât variantele existente”, a adăugat el, transmite Agerpres.

”Trebuie să subliniez în acest stadiu că deocamdată nu există nimic care să sugereze că ar fi mai probabil ca această variantă să provoace o afecţiune gravă, iar ultimele date clinice arată că este foarte improbabil ca această mutaţie să nu răspundă unui vaccin”, a explicat oficialul britanic.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *