În competiția electorală pentru funcția de primar al Comunei Fărcășești s-au înscris cinci candidați. Ca și în 2016, lupta se va da între candidatul PNL, Constantin Drăgoescu și cel al PSD, Dănuț Bălu. Constantin Drăgoescu este optimist că poate obține în alegerile din 27 septembrie cel de-al doilea mandat de edil al comunei Fărcășești. Spune că a demonstrat în ultimii 4 ani că poate rezolva problemele comunității locale. „În 2012, Dănuț Bălu m-a bătut la 50 de voturi, în 2016, l-am învins la o diferență de 350 de voturi. Acum, sper să-l bat mai rău. Plec cu prima șansă”, spune primarul liberal.
Bălu: Oamenii își doresc schimbarea
Și în tabăra PSD domnește optimismul în ceea ce privește rezultatul alegerilor locale. Marius Bălu, nepotul candidatului la primăria Fărcășești, Dănuț Bălu, este convins că oamenii îl vor vota pe fostul primar pe 27 septembrie. Acesta susține că se simte dorința de schimbare în localitate. “ Suntem foarte bine primiți de locuitorii comunei. Toată lumea își dorește o schimbare. Îl vor înapoi ca primar pe Dănuț Bălu. Acum, pot compara ce realizări are fostul edil și cel actual”, a declarat Marius Bălu.