Ultima oră

Mai multe ordine de protecție emise de polițiștii gorjeni pe fondul violenței în familie

La data de 23 noiembrie a.c., Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată prin plângere de către o femeie din comuna Cătunele, despre faptul că la data de 22 noiembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubinul său, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, acesta ar fi agresat-o fizic.

Polițiștii au întocmit formulat de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

***

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați direct de către o femeie din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soț.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 43 de ani și-a lovit soția, fără a-i provoca leziuni vizibile.

Polițiștii au întocmit formulat de evaluare a riscului, stabilind că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

***

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apelul unic de urgență de către un bărbat din comuna Stoina, cu privire la faptul că are un conflict cu fiul său.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că apelantul, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său, fiind agresat fizic de acesta.

Mai mult decât atât, fiul l-a amenințat cu moartea, generându-i o stare de temere.

Polițiștii au întocmit formulat de evaluare a riscului, stabilind că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile față de fiu.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Reamintim că polițiștii care intervin la cazuri de violență domestică, după analizarea situației de fapt pe baza unui formular de evaluare a riscului, pot emite un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice reprezintă o prioritate pentru polițiștii gorjeni.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button