15 agenți de poliție au decis să se pensioneze, începând cu prima zi a acestui an, speriați de măsurile adoptate de Guvern prin așa zisa ordonanță ”trenuleț”, în urma căreia personalul operativ din poliție va pierde venituri salariale importante. În medie, aceștia rămân fără 1.000 sau 1.500 lei net în plus la salariu, din cauza eliminării sporurilor pentru orele suplimentare, potrivit sindicatelor din poliție care anunță deja proteste. Nemulțumirea generalizată în rândul polițiștilor a atins un nou nivel, aceștia declarând că preferă să iasă la pensie, având în vedere că oferă condiții mult mai avantajoase comparativ cu rămânerea în sistemul afectat de recentele măsuri financiare.
Tot de la începutul acestui an, patru șefi importanți din cadrul IPJ Gorj au intrat în rândul rezerviștilor. Motivul ar fi acela că, în ultima vreme se tot discută la nivelul MAI despre majorarea vârstei de pensionare a polițiștilor, având în vedere deficitul uriaș de personal din sistem. Comisarul șef Cosmin Manda, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, s-a pensionat.
Printre cei care și-au depus rapoartele de pensionare la sfârșitul anului 2024, acestea fiind aprobate începând cu 1 ianuarie 2025, se numără comisarul șef Gabriel Udroiu, șeful Biroului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase, comisarul șef Gheorghe Vlăduțescu, șeful Compartimentului Control Intern și comisarul șef Antonie Georgescu din cadrul Serviciului Cabinet – structura dispecerat a IPJ Gorj.
1 2.120
Care este varsta medie a recent pensionatiolr? Si statistic , cat e speranta lor de viata? Pensia medie a pensionatior , cat este? Raspunsurile vor fi utile la decizia de vot viitoare . Cine are ochi , urechi si putina minte, sa analizeze raspunsurile la aceste intrebari.