
Vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, Manu Tomescu, trage un semnal de alarmă cu privire la actul normativ adoptat recent și care modifică Legea pensiilor. Acesta nu reglementează în mod explicit ce se va întâmpla cu perioada de activitate cuprinsă între 2001 – 2021, ci doar perioada de dinainte de 2001, unde se vor calcula în plus două luni de zile. Salariații care au avut grupa a doua de lucru între 2001 și 2021 vor rămâne cu 4 luni la an, iar cei încadrați în condiții normale nu vor beneficia de pe urma legii, în opinia sindicalistului Manu Tomescu.
Acesta spune că nu știe ce se va întâmpla cu un energetician angajat la Termocentrala Turceni în anul 2001 și care a beneficiat în perioada respectivă doar de condiții normale de muncă. „Ce facem cu energeticienii care s-au angajat la Turceni în 2001 și care au lucrat în condiții normale? Ei nu vor beneficia de niciun fel de reducere pentru cei 20 de ani lucrați, ci doar după septembrie 2021 vor avea condiții speciale. Atât. Trebuie să îi avem și pe aceștia în vedere. Așteptăm să vedem cum vor reglementa casele de pensii această perioadă pentru că este clar că cei care au lucrat efectiv în producție nu au lucrat în condiții normale, ci speciale.”, a declarat Manu Tomescu, vicepreşedintele Sindicatului „Energia” Rovinari.




