Actualitate

Marcel Romanescu: „Pentru sănătatea PSD, cred că ar trebui să rămânem în opoziție”

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că o eventuală trecere a Partidului Social Democrat în opoziție ar putea fi benefică atât pentru formațiune, cât și pentru buna guvernare la nivel local. Declarația vine în contextul tensiunilor interne din PSD și al nemulțumirilor legate de alocările bugetare pentru administrațiile locale. „Pentru sănătatea Partidului Social Democrat, dacă cineva se gândește la viitorul acestei formațiuni, și pentru mine, ca primar al Municipiului Târgu Jiu, nefiind sprijinit foarte mult în ultima perioadă cu bani alocați de la bugetul de stat, cred că cea mai bună variantă ar fi rămânerea în opoziție. Aceasta este părerea mea! Nu știu ce decizie vor lua colegii mei de la nivel național”, a declarat Romanescu.

Întrebat dacă o eventuală ieșire de la guvernare ar putea afecta investițiile în Târgu Jiu, edilul a respins această posibilitate, afirmând că principalele proiecte derulate în oraș nu depind de fondurile de la bugetul de stat. „Pe mine nu mă sperie acest lucru, pentru că astăzi, la Târgu Jiu, 97% din proiecte sunt finanțate din fonduri europene”, a subliniat primarul. Declarațiile lui Marcel Romanescu vin într-un moment în care tot mai mulți lideri locali ai PSD își exprimă nemulțumirea față de deciziile conducerii centrale, iar o posibilă repoziționare a partidului pe scena politică pare tot mai plauzibilă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *