Ultima oră

Marcel Vela: „Sper să nu ajungă în situaţia în care să se închidă plaje”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, la Constanţa, că aglomeraţia pe litoral a fost posibilă pentru că echipajele de poliţie poate nu au fost foarte bine organizate şi că, dacă un singur echipaj trece pe faleză o dată la trei ore, atunci agenţii economici nu au respectat regulile de distanţare socială. El a precizat că vor fi patrule şi pe plajă în acest sezon. Întrebat dacă va merge în control pe litoral, Marcel Vela a răspuns: “O să merg în control, o să merg până la Vama Veche şi mă reîntorc spre Bucureşti în perioada următoare”.

Marcel Vela a declarat că operatorii economici vor fi verificaţi cu echipe mixte, aparţinând mai multor instituţii.

“În plin sezon vor fi controlate mai multe unităţi de mai multe ori. O să vedeţi că în propunerea CNSU, în hotărârea de Guvern va fi un articol care prevede următorul lucru: operatorii economici care încalcă regulile vor avea autorizaţia de funcţionare suspendată. Controalele nu se vor face doar cu poliţiştii sau cu jandarmii pentru că sunt adeptul comunicării, convingerii, nu a unor măsuri coercitive care pot fi amânate, plătită amenda peste 15 zile, discutată, amânată şi omul să funcţioneze în continuare, sunt adeptul unor controale mixte, unor echipaje mixte cu reprezentanţi de la alte instituţii care au atribuţii în zona sanitară, în zona comercială dacă vreţi şi protecţia alimentară astfel încât să se poată lua decizii care au un impact mai mare asupra operatorului care încalcă regulile, aceea de a suspenda autorizaţia de funcţionare. Cred că din acest moment operatorii economici vor fi mai riguroşi, mai atenţi astfel încât să creeze acel spaţiui de siguranţă pentru că e păcat ca un turist care vine aici sănătos să plece acasă bolnav”, a explicat Marcel Vela.

El a mai spus că speră să nu se ajungă în situaţia de a fi închise plaje, iar aglomeraţia oamenilor a fost permisă deoarece poliţia nu a fost foarte bine organizată pe litoral.

“Sper să nu ajungă în situaţia în care să se închidă plaje, să fie asemenea măsuri care până la urmă fac şi rău turistului care vine să se bucure de mare sau de soare. Cred că oamenii vor înţelege. (…) La plimbări oameni se aglomerează pentru că aglomeraţia a fost permisă, pentru că poliţia şi echipajele de poliţie nu au fost poate foarte bine organizate aici pe litoral, foarte bine prezentate în spaţiul public şi atunci dacă ai un singur echipaj o dată la trei ore care trece pe faleză normal că agenţii economici poate nu au respectat. Vor fi mai multe patrule, vor fi controale mixte şi se vor suspenda autorizaţiile”, a mai spus ministrul de Interne.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *