
Un pacient a fost internat continuu timp de 799 de zile în secția de neurologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Este vorba despre tatăl unui medic din spital.
Bărbatul a stat în spital 2 ani și 69 de zile fără întrerupere, iar potrivit informațiilor din presa locală, pacientul este chiar tatăl medicului care a dispus internarea.
Situația a fost descoperită recent în urma unui control făcut de Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin , iar externarea pacientului a avut loc abia în această lună. La scurt timp după externare, medicul implicat a intrat în concediu.




