Politică

Mesaj pentru politicieni. Lider: Să-i vedem, anul viitor, dacă mai au curajul să mai vină la poze

Sindicatul Energia Rovinari începe să câștige procesele cu Casa de Pensii Gorj pentru membrii sindicatului. Liderii sindicali cer acordarea tuturor beneficiilor Legii nr.197/2021.

Un membru al Sindicatului Energia Rovinari a câștigat, săptămâna trecută, procesul cu Casa de Pensii Gorj pe Legea nr.197/2021. Instanța a obligat instituția să recalculeze pensia fostului angajat al Complexului Energetic Oltenia. Sindicatul Energia Rovinari are sute de procese în instanțe pentru membrii de sindicat. Vicepreședintele Manu Tomescu afirmă că oamenii nu plătesc niciun ban din buzunar, cheltuiala cu acțiunile deschise în justiție fiind suportate din fondurile Sindicatului Energia Rovinari. “ Am primit o sentință favorabilă pe recalcularea beneficiilor. Colegul nostru, între timp, s-a pensionat. Este un început și la noi, pentru că judecătorii încep să ne dea dreptate. Noi, ca sindicat, din 2021, de când a fost promulgată legea, avem sute de procese. La Curtea de Apel Craiova, avem câteva zeci, dacă nu chiar sute de procese blocate, la care așteptăm termene. Avem procese, aici, la Târgu-Jiu, pe recalculare, pe decizii de pensionare respinse.(…) Cred că suntem singurul sindicat din Complexul Energetic Oltenia care ne susținem membrii și financiar, colegii noștri nu dau niciun ban. Ne batem pentru legea asta și pe calea justiției, așa cum am făcut-o de la început. Ne batem ca această lege să fie aplicată”, spune sindicalistul.

Îi așteaptă pe politicieni la poze în campania electorală

Legea nr.197/2021, care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit și energie, nu este aplicată nici în prezent în totalitate. Manu Tomescu acuză că politicienii aflați la guvernare țin actul normativ blocat. Liderul sindical îi așteaptă în campania electorală de la alegerile de anul viitor să vadă dacă au curaj să mai facă poze cu gorjenii. “Zi de zi, pas cu pas, mai câștigăm câte ceva, ducem o luptă prin care să beneficiem de prevederile acestei legi, dar, în tot acest timp, nu s-a modificat nimic la această lege. I-am văzut pe politicieni prin poze pe la Ziua Recoltei. O să trebuiască să vină să-și facă poze și anul viitor, în campania electorală, știind că îi trimit în instanță pe mineri și energeticieni, după ce le închid locurile de muncă.(…) Să-i vedem, anul viitor, dacă mai au curajul să mai vină la poze”, a afirmat liderul Energia Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *