Dezvăluiri

Mii de lei pentru mineri, la sfârșitul lui 2025? Anunțul unui lider din CE Oltenia

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar putea primi o compensație, pe final de an, după ce, la începutul anului, au pierdut voucherul de vacanță în valoare de 3000 de lei.

Liderii sindicali au făcut o înțelegere cu fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, privind acordarea sub o altă formă a valorii de 3 mii de lei a voucherului de vacanță, pierdută de mineri, la începutul anului, din cauza ordonanței austerității. Sindicaliștii încă speră ca actualul ministru, Bogdan Ivan, să respecte această înțelegere. Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, afirmă că sunt speranțe ca angajații CE Oltenia să primească, pe final de an, o compensație după ce au pierdut voucherul de vacanță.

„În continuare, cu riscul de a deveni, poate, câteodată penibil și am văzut că sunt anumiți colegi care insistă pe treaba asta. Ei insistă, că ei sunt mai deștepți decât toți și aruncă jigniri în spațiul public, dar eu nu mă supăr pe ei. La unii le înțeleg frustrarea, la alții le înțeleg poziția.Mi-ar fi foarte ușor și mie, acum, să spun: „Băi, băieți, a trecut anul și la revedere”. Nu. În continuare, eu spun așa: cuvântul trebuie să fie respectat de ambele părți, și în continuare, eu, alături de ceilalți colegi ai mei, iar am văzut că și colegul meu Mitrescu a declarat, astăzi, noi trebuie să milităm ca să fie respectat cuvântul dat.Și dacă am stabilit ceva, e adevărat, cu un alt ministru, dacă am stabilit ceva într-o discuție și cu actualul ministru, eu spun în continuare și militez, alături de colegii mei din mișcarea sindicală toți, indiferent de sindicatul din care fac parte, toți liderii de sindicat din comisia de negociere susțin același lucru: ca salariații Complexului Energetic Oltenia să beneficieze, în compensație, la sfârșitul anului 2025, de contravaloarea voucherului de vacanță.Asta am stabilit. Asta am discutat. Asta trebuie să facem. Indiferent de restricțiile pe care legea și știm cu toții, toți cei care avem capul pe umeri, prevederile legislației în vigoare, dar, la sfârșitul anului 2025, împreună cu directoratul Complexului Energetic Oltenia, trebuie să găsim soluția ca veniturile colegilor noștri, mineri și energeticieni, să nu fie văduvite de prevederile legii actuale. Și eu am încredere că, în perioada imediat următoare, ne vom așeza la masă și vom găsi acele soluții care să ducă la o creștere a veniturilor colegilor noștri, mineri și energeticieni”, spune liderul SMEO.

Așteaptă ca șefii CEO să prezinte BVC-ul aprobat de guvern

Sindicaliștii așteaptă ca administrația să-i cheme la discuții pentru a le prezenta bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de guvern. Jan Popescu susține că fondul de salarii nu ar trebui să fie afectat de faptul că CEO a înregistrat pierderi financiare după primele 6 luni ale anului.

“Bineînțeles, trebuie să discutăm cu administrația pe această temă, trebuie să vedem exact cum stau lucrurile, să ni se prezinte și cum a venit bugetul de la București. Noi știm doar cum a plecat, pentru că știm cu toții cum a fost transmis bugetul de venituri și cheltuieli, dar vrem să vedem dacă, în momentul în care a fost aprobat și a ajuns, acei bani despre care vorbim se regăsesc în bugetul aprobat.Trebuie, împreună, să găsim soluția, să facem în așa fel încât acei bani să ajungă, până la urmă, în buzunarele colegilor noștri mineri și energeticieni. Pentru că așa este normal. Dacă CE Oltenia a primit, anul acesta, întregul ajutor de stat și tot are pierdere pe primele 6 luni, trebuie spus clar, fondul de salarii al companiei este același, indiferent dacă aceasta este pe pierdere sau pe profit.Din punctul nostru de vedere, ca lideri de sindicat, nu există legătură între pierderile companiei și drepturile salariale ale oamenilor. Fondul de salarii a fost stabilit la începutul anului și trebuie respectat.Și mai spun un lucru, faptul că această companie va înregistra pierderi nu este vina minerilor și energeticienilor din CE Oltenia. Este vina legislației păguboase și a angajamentelor asumate de România, cum sunt acele certificate de CO2. Chiar dacă am munci un an întreg fără salariu, tot nu am acoperi costul acestor certificate. Este o taxă uriașă, poate chiar dublă față de întregul fond de salarii al companiei”, a adăugat sindicalistul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *