Dezvăluiri

Mina Zegujani, aflată în conservare, plătește trei șefi de echipă și trei muncitori! Unul e fratele directorului de la Departamentul Conservare Mine

O fostă mină din Mehedinți, a CE Oltenia, are încă pe ștatul de plată șase angajați. Mai precis, trei șefi de echipă care conduc, de fapt, doi mineri și un vagonetar. Munca celor șase este un fel de tăiere a frunzelor la câini, pe un salariu cu grupă specială. Între cei șase subalterni ai directorului de la Departamentul Conservări Mine, Ilie Petrescu, se află tocmai, din acest motiv, fratele acestuia, semn că serviciul e bun ca umbrelă pentru ruda șefului și pentru alți apropiați. Conducerea CEO a fost anunțată de situație și se așteaptă măsuri.

Direcția Minieră a CE Oltenia are încă pe ștat și salariații de la Departamentul Conservare Mine, condus de Ilie Petrescu. Este vorba despre vreo 130 de persoane care sunt împrăștiați pe la mai multe unități miniere de subteran. Oamenii nu prea au obiectul muncii și își așteaptă pensionarea plictisindu-se la așa-zisa treabă. Printre amărâți, că sunt și din ăștia, se află însă și piloși care stau la umbra utilajelor ori dacă se plictisesc fac afaceri în timpul serviciului, cu produse agricole.

Omu’ și șefu’

La Mina Zegujani se reclamă o astfel de situație, în echipa de șase fiind trei șefi și alți trei subalternii. Primii trei sunt șefi tot timpul, restul de trei sunt trimiși și pe tarla, la șeful care și-a făcut cartierul general la Florești unde are nevoie de mână de lucru având animale, păsări și terenuri agricole.
Situația i-a fost adusă la cunoștința directorului Direcției Miniere și managerului CEO, cerându-se măsuri.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *