Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat pe Facebook că România a primit „aviz favorabil de decizie pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Ansamblului Monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Aviz faborabil privind includerea în patriomoniul UNESCO a primit și Frontierele Imperiului Roman – Dacia. Cele două dosare de nominalizare ale României aflate în evaluare au facut un pas decisiv pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
„Acest excelent şi mult aşteptat rezultat a fost posibil datorită eforturilor susţinute ale unor valoroase echipe multidisciplinare care, sub coordonarea Institutului Naţional al Patrimoniului, au realizat două dosare solide ce argumentează convingător, în ambele cazuri, atât valoarea universală excepţională cât şi sistemul de gestiune şi protecţie dedicat protejării sale. Este un efort comun care astăzi este recunoscut la nivel internaţional şi doresc să le mulţumesc experţilor şi fiecăruia dintre cei implicaţi. Împreună ne bucurăm şi suntem conştienţi de responsabilitatea de a proteja în continuare acest patrimoniu unic”, a precizat Turcan.